RSS
Programul Leonardo da Vinci: mărturii, experienţă, multiculturalitate, stagii europene, informaţii, fotografii, prezentări, beneficii... în transmisie directă de la Leonarzi.
home

Palermo - dorinţe îndeplinite

miercuri

Totul a pornit din dorinţa de a pune în practică cunoştinţele dobândite pe parcursul celor trei ani de facultate, cunoştinţe din domeniul turismului şi a managementului turismului; din dorinţa de a cunoaşte mediul organizaţional al unei entităţi economice cu o diferită cultură organizaţională; din dorinţa de a lega noi prietenii, de a face altceva, de a ieşi din cotidian. Toate aceste dorinţe au început să se îndeplinească în momentul în care am aplicat pentru bursa Leonardo.

Am avut oportunitatea de "a căpăta experienţă" - ceea ce suna foarte bine pentru un proaspăt absolvent - în cadrul unei firme care are ca domeniu de activitate turismul congresual. Sub îndrumarea unui tutore, am deprins punerea în practică a funcţiilor managementului: planificare, organizare, antrenare şi coordonare şi evaluare.

Ca o concluzie, pot spune că stagiul de practică în Palermo mi-a întrecut aşteptările. A reprezentat "oportunitatea" concretizării mai multor dorinţe, iar aceste concretizări au avut un impact pozitiv asupra mea, atât din punct de vedere personal cât şi din punct de vedere profesional.

Diana Prescură

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu